Alegeţi cum veţi petrece in vara această
Figura colorată aflată pe fiecare pagină a catalogului vă va ajuta să identificaţi cel mai potrivit program.
Îmi doresc foarte mult să învăţ
Dacă îţi vine să ţipi „Vreau să învăţ mai mult”, cu aceste cursuri de vară îi vei întrece pe ceilalţi doar pe perioada unei vacanţe.
Expert în limbi străine
Aceste oferte sunt potrivite pentru elevii cu un nivel ridicat de stăpânire a limbii. Presupun lucrul la proiecte pe diferite teme interesante, unele incluzând chiar lecţii predate de profesori universitari.
Fii diferit
Acest simbol vă indică centrele cu un program intensiv şi diversificat. Dacă doriţi să încercaţi să aprindeţi un foc de tabără, să căutaţi comori, să vă daţi pe gheaţă în mijlocul verii... şi alte lucruri incitante – aceste cursuri sunt pentru voi!
Fă cunoştinţă cu localnicii
Salut, Hi, Bongiorno!
Timpul liber îl veţi petrece cu elevi de aceeaşi vârstă, a căror limbă o învăţaţi. Există şi centre în care vă veţi întâlni gazdele încă de la aeroport.
Sportul ca pasiune
Fii pe fază - Joacă în echipa de tineret Milan! Pe lângă studierea limbii, vei putea practica sportul tău preferat şi vei experimenta ceva nou: canoe, rafting, echitaţie, surf, golf, buggy, escaladare, paragliding.
Clubul tinerelor talente
Vă place să vă exprimaţi prin diferite forme de artă, să fiţi pe scenă, să faceţi un film, să proiectaţi o clădire sau să fiţi designeri – această vacanţă este pentru voi. Devin-o expert în salsa – ritmurile fierbinţi ale muzicii spaniole te vor ajuta să vorbeşti limba lui Cervantes precum spaniolii...
Mame cu copii
Cursul de familie vă oferă minunata posibilitate să învăţaţi împreună cu copilul vostru. Dupăamiaza vă puteţi organiza program individual sau participa împreună cu copilul la programul şcolii.
Tradiţie şi clasă
Dacă doriţi să simţiţi atmosfera unei şcoli-internat, aceste centre vă vor oferi o experienţă unică.
Simte-te student
Bazele universitare sunt deschise pentru voi în timpul verii. Fiţi pregătiţi. Înainte de a deveni student în străinătate poate că este o idee bună să aruncaţi o privire şi să vedeţi cum arată lucrurile din interior.
Merită
Merită să le citiţi. Acestea sunt cursurile cu cele mai mici taxe în 2010.