Română Română
 
  Burse  

Bulgaria

American University in Bulgaria

Pentru anul 2010-2011, AUBG pune la dispoziţie burse şi ajutor social în valoare de 2,000,000 $. Ajutorul social şi bursa este bazată pe meritele academic obţinute şi de asemenea ţn funcţie de necesităţi, dar cel mai important considerent este rezultatul academic obţinut în examinarea SAT. 70% din studenţii înscrişi la AUBG vor primi ajutor social.

Marea Britanie

Anglia Ruskin University

Pentru studenţii care vor să urmeze un program universitar şi care nu s-au împrumutat prin Student Loans Company, se poate acorda o bursă de 1500 de lire sterline pe an, bazată pe rezultatele academice şi promovarea în următorul an universitar, valabilă pe toată durata studiilor.

Bursă pentru sportivi - pentru sportivii care au participat la competiţii naționale – se acordă o bursă de la 500 până la 1000 de lire sterline.

Richmond, The American University in London

Studenţii care depun actele necesare pentru înscrierea la universitate prin intermediul INTEGRAL, cu o medie peste 7,5 şi un rezultat obţinut la TOEFL IBT de minim 90 de puncte, pot beneficia de o bursă garantată care reprezintă 20% din taxa de studii. Pentru studenții motivați, care au o medie mare, bursa poate ajunge până la 5500 de lire sterline.

Burse IB - elevii care au absolvit studiile medii după sistemul IB pot candida pentru o bursă anuală de 4000-5000 lire sterline pe baza unor rezultate adecvate.

University of Glamorgan

Burse Vice Chancellor’s for Endeavor – Această bursă este în valoare de 2.500 £ şi este alocată studenţilor cu rezultate excepţionale, care sunt implicaţi în activităţile comunitare, sociale şi politice, sau domenii alese de student. Toţi studenţii înscrişi la Univesity of Glamorgan sunt consideraţi eligibili pentru aceasta bursă, daca se vor înscrie la universitate până la data de 15 Ianuarie 2010 şi vor accepta oferta ca decizie fermă prin intermediul sistemului Ucas până la data de 5 Mai 2010.

Bursa STEM Excellence Awards – Bursa este oferită studenţilor care urmează cursurile de Ştiinţe, Tehnologii, Inginerie şi Matematică. Pentru a deveni eligil pentru aceasta bursă va trebui sa aveţi un punctaj de 9.50 în Diploma de Bacalaureat, să fi aplicat prin Ucas pâna la data de 15 Ianuarie 2010 şi să fi acceptat oferta universităţii prin decizie fermă până la data de 5 Mai 2010. Termenul limită de aplicare este 5 Mai 2010.

Burse sportive – Bursa sportivă este dedicată studenţilor care vor participa în competiţii naţionale şi internaţionale – indiferent de sportul ales, sau specializarea studiată. Bursa este în valoare de până la 500£ pentru fiecare an academic, de asemenea finanţare anuală în valoare de 150 £ ce poate fi întrebuinţată în Centrul Universităţii de Sport, Sănătate şi Exerciţii, plus reducere in valoare de 150 £. Aplicaţia pentru aceasta bursă, se va face după inscrierea la studii.

Aberystwyth University, Wales

* ­Statul Țării Galilor acoperă suma de 1890 lire sterline (nerambursabă) pentru fiecare an de studiu și astfel taxa de studiu pentru studenții străini devine 1255 lire sterline. Adițional, studenții ai căror părinți au un venit anual sub 28 000 euro / an, pot primi un ajutor financiar de 1000 lire sterline / an. Studenții din UE primesc și burse de performanță și un discount de 500 lire sterline pentru taxa de cazare în primul an, dacă vor confirma locul în universitate până la data de 30 iunie.

**Pentru specializările în domeniile de inginerie, științe exacte și filologie este prevăzuta și o bursa suplimentară de 2000 lire sterline.

Sunt oferite și burse sportive.

Bangor University

*Studenții a căror părinți au un venit anual sub 38 300 lire sterline pot primi un ajutor financiar de 1 000 lire sterline.

*Burse a câte 500 lire sterline pentru cei trei ani de studiu pentru studenții înscriși în următoarele programe universitare: chimie, informatică, drept, limbi moderne, inginerie electronică.

*Bangor oferă și 40 de burse a câte 3 000 de lire sterline pe baza rezultatelor academice anterioare și după susținerea unui examen dintr-o materie la alegere în cadrul universității.

*Universitatea oferă și burse sportive, care nu sunt condiționate de un anumit sport. Candidatul trebuie să se fi afirmat deja într-un anumit sport.

University of Bradford

În cazul unui venit anual sub 38.300 lire sterline, studenţilor li se oferă o bursă de 2100 de lire sterline. Aceasta este împărţită pentru cei 3 ani de studiu. Sunt oferite şi burse pentru studenţii din anul I (membrii UE) în cadrul facultăţilor de inginerie, design şi tehnologie (IDT). Cele mai multe burse sunt oferite specializărilor din domeniul ingineriei, inginerie - maşini şi automobile, tehnologii ale design-ului de automobile.

Regents Business School London

Studenții pot aplica pentru burse de până la 50% din taxa anuala de studiu. Bursa poate fi obținuță pe baza performanțelor academice la momentul aplicării și prevede ca studenții pe perioada studiilor, să lucreze un anumit număr de ore în diferitele departamente ale universității.

European Business School London

Sunt puse la dispoziţie o bursă completă şi două burse ce acoperă 50% din taxă, valabile pentru întreaga perioadă de studiu (pentru admiterea din Septembrie, pentru studii universitare). Pentru aceste burse este organizat un concurs în care studenţii participă cu proiecte pe teme oferite de universitate. Cele mai bune șase proiecte sunt susţinute în Londra în faţa unei comisii.

Webster Graduate Schoool London

Studenții pot candida pentru bursă, cu un cuantum maxim de până la 50% din taxa anuală de studiu, în funcție de performanțele academice.

În schimbul acestor burse, studenții trebuie să lucreze în diferitele departamente ale universității.

University of Derby

Pentru toţi studenţii din UE înscrişi pentru studii superioare full-time, cu un venit anual al familiei care nu depăşeşte 12 500 lire sterline există o bursă în valoare de 1230 lire sterline în trei tranşe în timpul anului – Decembrie, Februarie şi Martie.

University of Salford

Studenţii interesaţi de studii universitare se pot folosi de un împrumut asigurat de Student Loans Company, care poate acoperi şi anul pregătitor. De asemenea, Salford University oferă burse de până la 1000 lire sterline, pentru studenţii acceptaţi la următoarele programe universitare: Fizică, Inginerie, Limbi moderne, Media şi limbi străine în afaceri, Computer şi jocuri video, Tehnologie media, Telecomunicaţii.

University of Huddersfield

Universitatea acordă ajutor financiar de 500 lire sterline anual pentru studenții ai căror familii au un venit sub 25 000 lire sterline. Majoritatea specializărilor beneficiază de perioadă de stagiu plătit.

University of Worcester

Toţi cei înscrişi pentru studii universitare primesc în fiecare an în mod automat 500 lire sterline pentru cărţi, manuale şi călătorii. Studenţii, în anul întâi sau doi, pot aplica pentru burse de până la 1000 lire sterline pe baza performanţelor academice.

Regents American College London

Studenții pot aplica pentru bursă pe baza performanțelor academice, ce acoperă 50% din taxa de studiu. La depunerea actelor trebuie trimis și un eseu, în care aplicantul să motiveze cu ce va contribui pentru viața universității.

University of Hull

Studenţii se pot folosi de un împrumut pentru studenţi, asigurat de Student Loans Company, care poate acoperi şi anul pregătitor.

Universităţi Internaţionale

European University

Pentru anul academic 2009 / 2010 universitatea oferă o bursă care reprezintă 30% din taxa de studii. Cerinţele sunt următoarele: medie de diplomă 9,50, TOEFL IBT minim 90 de puncte, un eseu intitulat: The differences and similarities between the Spanish and Romanian people.

 

Logo-FDP-Slogan-Varianta-Orizontala-pentru-fundal-ton-DESCHIS.png 

Programul national de burse Orizonturi Deschise

 Orizonturi Deschise se adreseaza tinerilor care doresc sa urmeze programe de master sau doctorat la cel mai inalt nivel, in cadrul universitatilor de prestigiu din afara tarii. Pentru a se inscrie, candidatii trebuie sa fie cetateni romani şi sa sa fie admişi la universitati de top din lume.  

Prin acest program, Fundatia Dinu Patriciu acorda anual 100 de burse in valoare individuala de 15.000 USD pe an, pe toata perioada programului de pregatire.       

Obiectivul Fundatiei Dinu Patriciu este acela de a contribui, prin sustinerea tinerilor, la creşterea nivelului de educatie şi valoare din societatea romaneasca. Din acest motiv, beneficiarii burselor „Orizonturi Deschise” se angajeaza sa se intoarca in tara dupa terminarea programului de master/doctorat pentru o durata de timp cel putin egala cu cea a formatiei urmate pentru care au primit bursa, in caz contrar urmand a returna contravaloarea bursei.  

Pentru anul academic 2010-2011 vor fi acordate 104 burse deoarece patru dintre masteranzii care şi-au incheiat anul acesta programul de specializare in afara tarii au decis sa nu se intoarca in Romania şi sa returneze bursa primita, conform conditiilor contractuale asumate.

Cei interesati se pot inscrie completand formularul online care poate fi accesat intre 15 aprilie şi 15 iunie 2010 la adresa de internet,urmand sa trimita prin poşta, la adresa Fundatiei (Bld. Mircea Eliade, numarul 2, sector 1, Bucureşti), dosarul de candidatura, cu toate documentele necesare. In data de 18 iulie se va face publica lista beneficiarilor programului pentru anul academic 2010-2011.

 Mai multe informatii aici .


 
 
 
Copyright © 2010 Integral. All rights reserved.